Vremuri tulburi,

Ne scăldăm în vremuri tulburi,
Viață dură, ireparabilă,
Lume nouă și nebună,
Ne scăldăm în vieți ce nu ne aparțin,
Pentru piese imperfecte,
Idioții dormind în sfere,
Lung șiroi de plete dalbe,
Lumea e smintită rău,
Dar îmi place și o suport,
A ieșit din caldarâm,
Șiroi alb de mușuroi,
Totul e o neghină,
În strâmtoarea cea pestriță,
Lumea e o neghină,
Și o culme jerpelită .
Mușuroi în cap de soi,
Stă aievea în noroi,
Noroiul e mult pestriț,
Miroase a menghină .

Reflecția

Iubind iubire în disperare,
Stau mereu si mă gândesc,
La tot ce-a fost,
Si risipesc,
Risipesc cu prezența,
Redau starea,
Privesc cerul,
Si pălesc,
Mințile mi se scutură
De-o prezență diformă,
Refac lumina clipelor târzii,
Mă văd în neant,
Singură, molcom,
Schimb impresii, cuvinte,
Rămân fără noimă,
În întunericul interzis,
Nu pot șterge clipele, orele,
Viața continuă bizară, nescrisă,
Omenirea își trăiește insipid ultimele clipe,
Ultimele fericiri, ultimele suflări,
Lumea își urmează cursul existenței disepate,
Locurile se reflectă în realitatea transmisă,
Amintirile rămân vii și nemărginite,
Imaginile sunt reale, încă prezente in inima noastră,
Trecutul se combină cu prezentul si oxigenul din noi, devine real,
Lumea continuă același vis,
Totul e viu, prezent, real,
Suntem o țărână în sfera nemărginirii vizuale,
Suntem ecuații ale Universului,
Ecuații simple,
Ne continuăm destinul
Si pălim în zare,
Ne contopim cu Universul din noi,
Suntem prezenți și după moarte,
Imaginea noastră vie discerne originalul de copie,
Reflectăm iubire, speranțe, clipe,
Creatori care pier și revin peste ani.